miercuri, 18 mai 2011

o casa, mai multe variante _ varianta 1


Am întâlnit mulţi oameni care, deşi îşi doreau o casă, nu aveau nici măcar idee de cum ar simţi să le reprezinte trăirile, căci o casă, prin intermediul unui arhitect, trebuie să se moduleze pe sentimentele celui care va beneficia de ea în final. Este greu şi pentru arhitect să înţeleagă ceea ce doreşte şi atunci apar variantele… variante care le lucrezi „orbeşte”, încercând să înţelegi ce doreşte beneficiarul, poate chiar înaintea lui.
Un arhitect trebuie să explice beneficiarului de funcţionalitatea şi estetica unei case, dar ea diferă de la caz la caz.
Am să-ţi înfăţişez în mai multe episoade, ceea ce eu am numit: o casă şi mai multe variante. Este cel mai grăitor exemplu, deşi beneficiarul este un bun prieten de-al nostru, deci îl cunoşteam bine, şi totuşi am făcut variante „n”, şi ca dovadă că nu-şi dorea cu toată fiinţa o casă, a  fost faptul că a renunţat.
Prima variantă, deşi faptic nu este chiar prima (cred că a treia), mie mi-a plăcut la acea vreme, dar, mai apoi, având în faţă mai multe variante, nu am reuşit, în final, să aleg una ca fiind preferată.
Varianta cu acoperiş terasă şi demisol (ridicat cu 1,00m fată de cota terenului).









daca iti place, vezi si,
o casa mai multe variante (1)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu